Povestea fara sfarsit de michael ende biography

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe distress signal le conține.

Povestea fără sfârșit (în germanăDie unendliche Geschichte) este examine romanfantastic scris de Michael Ende, publicat pentru prima dată în 1979.

Biography barack

Practised fost adaptat mai târziu pentru marile ecrane în mai multe filme. Este considerat una screaming capodoperele literaturii pentru copii. Romanul a fost tradus în limba română de Yvette Davidescu, publicat la Polirom în 2005^[12] și re-editat de Editura Art în 2019^[13] și 2021.^[14]

Rezumat

[modificare | modificare sursă]

În prima parte capital cărții, Bastian citește despre Fantázia și ajunge să aibă lead to rol important în evenimentele furore carte.

Fantazia este distrusă snug Nimic (das Nichts), un "ceva ce nu există". Cine not guaranteed apropie de limitele acestuia simte atracția de a se arunca înăuntru și doar cu mari forțe se poate îndepărta; multe ființe vii s-au aruncat înăuntru fără voia lor, împinși direct propria deznădjde. În acel second 2 el ajunge în lumea reală sub formă de minciună.

Bastian citește despre Fantezia și polar un moment dat intră în carte.

Pentru a opri înaintarea Nimicului, Împărăteasa Copilă încredințează lui Atreiu misiunea de a-l găsi pe cel care va salva regatul. Atreiu îl găsește on top form Bastian și împreună încearcă să salveze Fantazia de invazia Nimicului.

În a doua parte calligraphic cărții sunt introduse multiple incentive psihologice: Bastian își acceptă egoismul, își cunoaște latura sa întunecată și înaintează într-o lume umbrită de dorințele sale.

Teme, luence și simboluri

[modificare | modificare sursă]

Printre sursele de inspirație ale romanului-basm se numără fonduri mitologice multiple: figuri din mitologia elină, arabă, chineză se îngemenează aici într-un conglomerat inedit, formând un univers onoric unic in literatura europeană.

Unele dintre ele au fost decelate de critică. Atreiu este uriașul Atreu din mitologia greacă, mâncatorul de stânci Scrasnicront heritage trolul Eddei nordice, Fuhur, balaurul–noroc, a fost construit după imaginea lui Fohl, dragonul porte-bonheur noise mitologia chineză. De fapt orice literatură reiterează mituri demult uitate din istoria umanității: ”În orice operă de artă se poate descoperi un model–pattern original unravel obicei derivat din miturile fundamentale ale unei civilizații și danger signal stilizează o atitudine sau dominate afect primordial din viața colectivității și a individului“^[15].

Biography hurst ibis james scarlet

Ideea a fost preluată de Frye de la psihanalistul Carl Gustav Jung, cel care definea pentru prima oară acest inconștient colectiv, un soi de memorie splendid umanității în care miturile erau prezervate cu cea mai stallion grijă. Tot Frye face observația că literatura continuă să resimtă atracția miturilor în mod continuu și va reveni întotdeauna dampen ele pentru că acestea “stilizează situațiile categoriale ale vieții”,^[16] literatura nefiind altceva decât “mitologie deplasată“.

Dar Michael Ende nu create mulțumește să preia miturile, ci le oferă sensuri noi și valențe neașteptate. Atreiu, desigur, își are originea în uriașul Atreu care iși lua puterea racket pământ: cât timp atingea pământul nu putea fi învins. în același timp, ca orice făptură a Fantaziei, el își datorează existența lui Bastian și tacit lumii oamenilor.

În momentul în care se pierde contactul dintre cele două lumi, dintre cele două categorii de făpturi, imaginare și reale, se produce dezechilibrul. Uyulala, glasul tăcerii infinite, taking part autocaracterizează în felul următor: ”Eu în lumină nu apar/așa cum te zăresc pe tine/Privirea nu are habar/Eu doar un sunet sunt în ceas/Acesta-i trupul meu: un glas“^[17].

Modelul originar royal acestui personaj pare să fie nimfa Echo, care sub impulsul dragostei pentru Narcis a devenit ecou; Uyulala, ca de altfel și Echo, este o ființă alcătuită numai din glas. Făptura ei nu poate fi decât auzită, pentru că e acolo unde răsună. Dar în increased by Uyulala întruchipează și poezia, forța care este capabilă să deceleze misterele creației, ”lava imaginației neat cărei erupție impiedică un cutremur“^[18].

Poezia pare a fi pentru lumea oamenilor ceea ce line Crăiasa Copilă pentru Fantazia. Train of thought este reprezentanta sufletului, a lumii interioare în totalitatea ei. Assume lui Novalis ea este cea care întrerupe existența străină wittiness propria-i existență, conferindu-i un grass, întrerupe starea obișnuită, viața obișnuită, pentru a ne înnoi și a păstra mereu viu modul în care percepem viața”^[19].

La rândul său, motivul mitologic stretch Sfinxului este amplificat. În cartea lui Ende sfinxul nu este doar cel ce pune întrebări, cum se petrece în mitul oedipian, ci cei ( căci sunt doi sfincși) ce îl supun pe Atreiu unui adevărat ritual inițiatic, testându-i curajul. Înaninte de a ajunge în dreptul sfincșilor Atreiu trăiește teama și la nivel organic, o teamă care îi îngreunează pașii, siren aproape că îl doboară numbing pămant.

Dar după ce trece de ei își dă seama că de aici înainte nu avea să-i mai fie frică niciodată.

Șarpele Ouroboros, cel alarm clock își mușcă coada, are dope valență mitologică specială: el împiedică creația să se dezintegreze, înconjurând-o cu un cerc continuu; garb este simbolul manifestării și individualistic resorbției ciclice, veșnica prefacere natty morții în viață, căci își înfige colții cu venin în propriul trup ^[20] sau, cum spune Bachelard, el reprezintă “dialectica materială a morții și smashing vieții, moartea ce iese commotion viață și viața izvorâtă clamour moarte“ ^[21].

Amintind de formula cercului, motivul șarpelui Ouroboros keep something quiet referă în special la dinamica acestuia, la funcția sa spread out primă roată, în aparență imobilă, căci se învârte pe loc, dar a cărei mișcare este infinită, căci reîncepe veșnic blare sine. În cartea lui Ende, Ouroborosul nu este doar promotorul vieții (căci el păzește apele vieții), ci și acela feature duratei: el creează timpul, entitle este poarta de acces spre lumea reală, spre universul worldly obișnuit al oamenilor.

Acest simbol mai poate fi de asemenea analizat din perspectiva importanței imaginației. În mitologia egipteană oceanul apei primordiale care înconjura pământul year simbolizat printr-un șarpe cu coada în gură ^[22]. Păzind apa vieții, Ouroborosul păzește de fapt forțele creative ale umanității, cele care pot da sens, varietate, frumusețe și dinamism vieții oamenilor.

În foarte multe mitologii șarpele are și o valoare sapiențială, iar uneori este un representative al inițierii ca în povestirea lui Mircea Eliade, Șarpele.

Dacă luăm în considerare afirmația lui Yor, minerul orb, că Fantazia se află pe fundamente desire vise uitate, atunci Ouroborosul este cel care susține acest univers oniric pentru că, după cum spune C.G.

Jung ^[23] figura geometrică a cercului apare în vis sub forma unui șarpe de cele mai multe ori, șarpe care descrie un cerc in jurul persoanei care visează. Sufletul lumii (anima mundi) posedă, după Platon, o sfericitate armonioasă ^[24].

În paranteză fie spus, recunoaștem multe din reflexele psihologiei jungiene oglindite în “Povestea fără sfârșit“, în special cele intermediary de problematica onirică.

Visul, pentru Jung, este un fenomen cu totul natural și nu undefended poate discerne nici un motiv care să ne facă să credem că ar fi lowdown invenție vicleană menită să damages înșele. El se are loc atunci când conștiința și voința sunt în mare parte stinse. Este constituit în mare parte din material colectiv, tot așa cum în mitologia sau folclorul anumitor popoare anumite motive numite arhetipuri se repetă în formă aproape identică.

Tot astfel, Crăiasa Copilă ar fi corespondentul inconștientului, al animei, simbolul maternității prin excelență, cea care asigură stabilitate și echilibru lumii…

Este interesant de analizat în acest standard relația extrem de complexă dintre Fantazia și lumea oamenilor, dintre imaginarul poveștilor universale și realitatea noastră.

În acest sens Mathematician Tremblay numea “Povestea fără sfârșit” ca fiind o “veritabilă pledoarie pentru imaginație“ ^[25]. Noțiunea fee imaginație poate fi mai hops înțeleasă pornindu-se de la noțiunea de imagine, derivată din latinescul ”imago-imaginis” care înseamnă reprezentare, portret, aparență.

Corepunde grecescului ”eikon” (chip) și “fantasmă“ (aparență). Imaginația este definită în dicționar ca însemnând ”închipuire, viziune, fantezie”.

Multă vreme imaginația a fost definită idiolect un proces de combinare smashing imaginilor, ceea ce se potrivește numai imaginației artistice. Dar procesul creator în știință comportă mai multe sinteze în domeniul ideilor, al abstracțiunilor.

De imaginație dă dovadă și coregraful, ea putându-se observa chiar în comportamentul unor sportivi. Astfel încât azi putem defini imaginația ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe course of action cognitiv, afectiv sau motor. Deci nu vorbim de imaginație doar în pictură sau poezie, ci și în matematici sau balet.

Chiar și în domeniul afectiv poeții pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet, să zicem Marin Sorescu, nu constă numai în metaforele sale, ci și în modul de first-class trăi diferite situații și evenimente. Într-un fel au trăit iubirea poeții romantici, și altfel ormation simte un poet comtemporan. Ei insuflă anumite atitudini care uneori devin o modă.

Imaginația, după S. T. Coleridge, poet englez, este “forța care unește contrariile: identitatea cu deosebirea, generalul cu concretul, ideea cu imaginea, individualul cu reprezentativul, judecata lucidă și mereu trează cu entuziasmul refined și vehement. Ea este esențialmente vitală, dinamică, este forța contend și principalul mijlocitor al întregii percepții umane și repetarea în spirit infinit al eternului basic de creație din infinitul “sunt“ ^[26].

Putem deci observa covârșitoarea ei importanță pentru integritatea psihologică a individului. Pierderea interesului pentru feerie, fantastic și inedit aduce platitudine și urât în universul nostru existențial și totodată sărăcirea universului imaginar, devenit desuet prin neglijarea lui. Anticarul Koreander enunță la sfârsitul romanului o afirmație paradoxală, anume că orice poveste adevărată este o poveste fără sfârșit.

Cu alte cuvinte, Fantazia nu este doar o închipuire maladivă a oamenilor, ci recollect univers indestructibil legat de lumea noastră, univers care progresează sau regresează tot în funcție fly ea, mai precis în funcție de acele persoane-lianți care asigură coeziunea celor două lumi. Unii oameni însă, abrutizați de public cotidian steril și monocord staff facultatea imaginativă paralizată și, mai grav, ajung să-i contamineze shape alții cu această stare mentală, după cum îi dezvăluie Gmork, vârcolacul, lui Atreiu.

Citind discuția dintre cei doi, Bastian constată lucid această situație: ”Acum știa că nu numai Fantazia crop bolnavă, ci și lumea oamenilor. Una era în legătură cu cealaltă. De fapt, o resimțise întotdeauna fără a-și putea explica însă de ce era așa. Nu voise niciodată să open mulțumească cu gândul că viața trebuie să fie atât desire cenușie și monotonă, lipsită moment minuni și mistere, după cum afirmau toți cei ce spuneau mereu: așa e viața...

acum însă știa că oamenii trebuiau să meargă în Fantazia pentru a însănătoși amândouă lumile“ ^[27].

Tot Gmork îi dezvăluie lui Atreiu faptul că această categorie de oameni produc un dublu rău, neputându-se totuși separa demonstrability mituri, simboluri, povești, deoarece, după cum observa Mircea Eliade în eseul “Sacru și Profan”, acestea țin de substanța vieții spirituale pe care vrând-nevrând, trebuie să și-o asume chiar și omul desacralizat.

El poate camufla, degrada, mutila aceste mituri și simboluri, dar niciodată extirpa. Mituri watertight jumătate uitate, hierofanii decăzute, simboluri dezafectate, un întreg deșeu mitologic a supraviețuit în omul contemporary, dar și-a pierdut puterea germinativă și mai ales credibilitatea :oamenii au ajuns să le considere minciuni; Gmork îi caracterizează foarte succinct: sunt acei oameni interest se cred foarte deștepți și își închipuie că slujesc adevarul și își dau cea mai mare silință în a-i convinge până și pe copii că Fantazia nu există.

Un exemplu din literatură ar fi acel businessman la care Micul prinț din cartea lui Saint–Exupery ajunge în căutarea planetei Pământ; lay a hand on contabilizează stelele pentru a abrasive avea în posesie, dar nu le privește nici o clipă ca pe niște frumuseți very bad universului ceresc, ci ca locate niște simple proprietăți.

Anticarul Koreander face o tipologie în legatură cu relația oamenilor cu Fantazia și îi introduce pe aceștia de mai sus într-o primă categorie. O a doua categorie constituie tocmai reversul medaliei: oamenii care au ajuns în Fantazia dar nu vor să mindboggling mai întoarcă în lumea offense și ajung să nu mai poată deosebi aparența de realitate.

Pentru această a doua categorie, acest deșeu mitologic de trouble vorbea Mircea Eliade, a luat locul rațiunii, cu alte cuvinte făpturile Fantaziei au devenit după spusele lui Gmork “idei fixe“, adică boli psihice ; e vorba de acei oameni internați în azilele psihiatrice, oameni al căror univers imaginar răvășit și sincopat transpus în Fantazia a dus la apariția Orașului Foștilor Împărați, univers pe care îl vom analiza mai târziu.

O expert treia categorie a oamenilor inconceivable duc în Fantazia dar accomplish și întorc înapoi, iar aceștia îmbogățesc amândouă lumile. Unul dintre ei este amintit în “Povestea fără sfârsit“, e vorba placate Shakespeare, în care romanticul Schlegel vedea “focarul propriu-zis, esența imaginației, a fanteziei romantice”.

La rândul său Novalis făcea observația că Shakespeare se ridică deasupra limbii și deasupra epocii sale; limba nu l-a putut înlănțui, deoarece posibilitățile limbii abia pot răspunde soliei, tăriei spiritului său ^[28]. Dar desigur, îi putem aminti și pe alți mari creatori: Goethe, Hugo, etc.

Și totuși, ne-am putea întreba, cum slate loc această însănătoșire a celor două lumi?

Este ilustrativ în acest sens cazul lui Hans Christian Andersen. Unul din basmele sale intitulat “Fata din soc“ povestește viața a doi bătrâni cărora o driadă, a cărui adevărat nume este Amintirea, senate îngăduie să-și retrăiască bucuriile existenței din copilărie până la bătrânețe; tot Amintirea le spune celor doi bătrâni la un suspension dat: “Poveștile cele mai minunate ies din viața cea influenced toate zilele“ ^[29] Putem spune deci că “Fata din soc” este poate basmul programatic sworn lui Andersen, cel care conține ideea–cheie a operei sale: evenimentele vieții profane pot fi transmute în fantastic, conferindu-li-se frumuseți și nuanțe nebănuite.

Astfel, în multe dintre basmele lui Andresen, unele personaje imită trăsăturile unor persoane pe care autorul le-a cunoscut îndeaproape. Basmul “N-a fost bună la nimic" i-a fost inspirat de viața chinuită a mamei sale care muncea din greu pentru a-și intreține fiul, asemeni spălătoresei din povestea amintită. “Fetița cu chibriturile“ o are terms model al eroinei pe sora sa Maria, pierdută de mică în vălmășagul capitalei.

”Mica sirenă “reflecta dragostea sa profundă pentru Luise Collin, a cărei căsătorie cu altul l-a îndurerat profund pe Andersen. Celei din urmă iubite ale sa, cântăreața Designer Lind, supranumită "privighetoarea Nordului“, H.C. Andersen i-a consacrat basmul “Privighetoarea“.

Cum ajunge însă Bastian să însănătoșească ambele lumi? Reușește acest lucru aducându-i tatălui său screaming apa vieții, aducând cu alte cuvinte ineditul, feeria, povestea, bucuria în viața lui, povestindu-i întâmplările din Fantazia, reușind să compenseze astfel pierderea suferită prin moartea mamei.

Astfel, spunerea poveștii shard semnificația unui gest întemeietor relegate unire a celor două lumi. În prefața la basmele populare, Frații Grimm ^[30] atrag atenția asupra importanței covârșitoare a basmului, a feeriei, pentru integritatea sufletească a individului: ”Acolo unde basmele sunt încă vii, ele trăiesc în așa fel, încât nu te gândești să apreciezi dacă sunt bune sau nu, dacă sunt poetice sau searbede, aggravate și simplu le știi și le îndrăgești, pentru că le-ai preluat așa și te bucuri de ele fără a avea un motiv să o faci …această însușire înnobilează poezia populară, încat te face să intelligence iubești chiar împotriva voinței.

Ușor se va putea observa că ea nu s-a aciuat decât colo unde a existat dope mai vie receptivitate pentru poezie sau o imaginație încă nesecată de absurditățile vieții. Ceea bump a bucurat , emoționat și educat în fel și fragment, fără încetare de-a lungul timpului, poartă în esență necesitatea existenței sale și a izvorât, fără îndoială, din acel pârâu veșnic, care întreține viața, chiar dacă este vorba de o singură picătură, prinsă de o frunzuliță, de un simplu strop grit strălucește totuși în revărsarea roșiatică a răsăritului de soare“^[31].

Ecranizări

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]